Despre cel de-al doilea volum din seria operelor complete ale medicului scriitor C. D. Zeletin, scrie Smaranda Bratu-Elian, la o nouă lectură a celor două culegeri de eseuri din volumul amintit. Sunt remarcate evocările unor oameni de seamă, printre care Gala Galaction, Victor Eftimiu, Perpessicius, eseurile libere ale medicului scriitor şi paginile dedicate artiştilor medici: poezia lui Voiculescu, pictura lui Ţuculescu.
Ce i-a trebuit poporului român ca să-şi asigure supravieţuirea? Spre deosebire de mulţi alţi istorici, acad. Mircea Maliţa preferă să răspundă printr-o abordare multidisciplinară şi, mai ales, evită reducţionismul facil. Despre recenta ediţie „Strategii de supravieţuire în istoria poporului român. Cuminţenia pământului“, scrie Elena Solunca.
Adevărat întemeietor al biologiei celulare, George Emil Palade a studiat în amănunt celulele pancreasului exocrin. O descriere a mecanismelor de sinteză şi transport al proteinelor secretate de acestea, aşa cum reies din lucrările savantului, este realizată de prof. dr. Virgiliu Păunescu.
Carol Davila se naşte în Italia, lângă Parma, la 8 aprilie 1828, din tată spaniol şi mamă germană. Ajunge, printr-un concurs de împrejurări, la vârsta de 14 ani, în grija rectorului de atunci al Academiei din Limoges, Franţa. Sub tutela şi protecţia doctorului A. Guépin, tânărul d’Avila face un stagiu la farmacia lui Léon le Sant din Nantes şi începe pregătirea pentru bacalaureat. După studiile medicale de la Angers şi Paris, în 1853, la recomandarea Facultăţii de Medicină din Paris, autoritatea imperială îl trimite pe tânărul medic în Ţara Românească, unde ajunge să joace un rol foarte important. Mai multe instantanee din viaţa şi activitatea întemeietorului învăţământului medical românesc găsim în articolul semnat de prof. dr. Vasile Ciuchi.
Naşterea cât mai puţin traumatizantă, într-un mediu relaxant şi familiar, chiar şi în apă, contactul imediat între mamă şi nou-născut, alăptarea naturală precoce – sunt concepte promovate de dr. Michel Odent încă de acum jumătate de secol şi răspândite pe tot globul. Despre acestea – în documentarul semnat de dr. Maria Dragotă.
Delegaţia Valonia-Bruxelles sărbătoreşte zece ani de prezenţă în România şi printr-o expoziţie ce reuneşte portretele unor cunoscuţi artişti din a doua treime a secolului trecut, realizate de Charles Leirens. O invitaţie culturală adresată de dna Madeleine Karakaşian.
Inaugurăm în acest număr o rubrică specială consacrată savantului George Emil Palade, de la naşterea căruia se împlinesc, la 19 noiembrie, o sută de ani. Pe lângă interviuri şi relatări de la viitoarele evenimente omagiale, vom găzdui şi alte materiale primite pe adresa redacţiei, care să contribuie la întregirea imaginii asupra vieţii şi operei singurului român laureat al Premiului Nobel pentru Medicină. Deschidem această serie cu interviul acordat de dl prof. dr. C. D. Zeletin dnei Alina Boghiceanu.
Una dintre cele mai aşteptate expoziţii ale anului, „Gustav Klimt & Künstlerkompagnie“ a avut recent vernisajul la Castelul Peleş din Sinaia. Detalii despre lucrările prezentate în cadrul manifestării – ce se desfăşoară până la jumătatea lunii decembrie – ne oferă dl dr. Mihail Călin.
La rubrica Ecran, dna Ilinca Belciu ne poartă prin lumea imaginată de Silviu Purcărete în„Undeva la Palilula“, debutul său cinematografic.
Icoanele pictorului Nicolae Grigorescu de la Mânăstirea Agapia pot fi, pentru prima oară, admirate de publicul larg la Muzeul Unirii din Iaşi. Cele 24 de capodopere vor sta pe simezele muzeului ieşean până la sfârşitul acestei luni.
Manometria tubară este foarte utilă în monitorizarea diverselor afecţiuni inflamatorii şi supurative otomastoidiene. Descrierea investigaţiei, precum şi rezultatele şi concluziile unui studiu asupra manometriei tubare în evaluarea gradului de funcţionare a trompei lui Eustachio sunt prezentate de dna dr. Raluca Enache şi dl prof. dr. Dorin Sarafoleanu.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe